× Linii.Formate.Scări Dispunerea proiecţiilor Reprezentarea vederilor Reprezentarea sectiunilor Cotare Flanşe Rugozităţi Tratamente termice Abateri Arbori şi osii Roţi dinţate şi angrenaje Roţi de lanţ Reprezentarea lagărelor Elemente pentru fixare Elemente de etanşare Desenul de ansamblu Asamblări nituite Asamblari sudate Asamblari prin filet Asamblari prin pene Asamblari prin caneluri Asamblari elastice Extragere de detalii


Pagina de început Geometrie descriptivă Desen tehnic
Grafică Planuri calendaristice Utile

Deschide

Reprezentarea vederilor în desenul tehnic

           Reglementările de bază privind reprezentarea vederilor sunt făcute în SR ISO 128-30: 2008, Convenţii de bază pentru vederi şi SR ISO 128-34: 2008, Vederi pe desenele industriale.
          Vederea este reprezentarea ortogonală pe un plan a unei piese nesecţionate. La reprezentarea vederii se consideră conturul aparent al piesei sau ansamblului reprezentat, conturul formelor geometrice simple care intră în componenţa lor, cât şi din liniile de intersecţie dintre acestea, vizibile din direcţia de proiectare. Toate acestea sunt numite muchii şi reprezintă intersecţia a două suprafeţe plane şi/sau curbe. Conturul aparent şi muchiile vizibile se trasează cu linie continuă groasă. Dacă pentru o mai bună claritate a desenului unele muchii invizibile (acoperite sau din interiorul piesei) pentru acea vedere trebuie reprezentate pe desen, acestea se vor trasa cu linie întreruptă subţire sau groasă, dar acelaşi tip de linie pentru întreaga reprezentare. La piesele turnate sau forjate, obţinute prin suprapunerea sau intersectarea unor forme geometrice simple, apar muchii neprelucrate, numite muchii fictive. Acestea sunt intersecţii imaginare ale suprafeţelor racordate prin rotunjiri. Se are în vedere ca acestea să nu atingă conturul aparent al vederii şi să nu se intersecteze între ele, lăsându-se, în mod convenţional, o distanţă de 1 ÷ 2 mm între acestea, indiferent că sunt pe suprafeţe exterioare sau interioare.


Trasarea muchiilor fictive

Clasificarea vederilor în desenul tehnic

1. După direcţia de proiecţie:

a) Vedere obişnuită: conform SR EN ISO 5456-2: 2009

b) Vedere particulară (înclinată):


2. După proporţia în care se face reprezentarea:

a) Vedere completă

b) Vedere parţială

c) Vedere locală



Reguli de reprezentare a vederilor


Feţele laterale ale unui paralelipiped, porţiunile teşite plan ale unui cilindru, feţele laterale ale unui trunchi de piramidă care reprezintă capătul unui arbore se indică, prin trasarea cu linie continuă subţire;

La piesele cu lungime mare se admite să se reprezinte doar acele porţiuni care sunt necesare pentru definire, fiind îndepărtată o porţiune a lor.


Elementele identice ale unei piese (găuri perforate, profile, etc.) care apar în mod regulat, pot fi reprezentate pe vedere printr-un singur element şi amplasarea celorlalte (prin axele de simetrie). Numărul şi tipul elementelor repetitive se definesc prin cotare. Pentru elemente repetitive simetrice amplasarea elementelor nereprezentate se face cu linie punct subţire, iar pentru cele nesimetrice, suprafaţa elementelor nereprezentate este identificată printr-o linie continuă subţire.


Suprafeţele pieselor care au striaţii, cute, ondulaţii, caneluri, perforaţii, reprezentarea acestora se poate face complet sau parţial cu linii continue groase.


Piesele cu suprafeţe înclinate (conice sau piramidale), dacă panta înclinărilor sau a curbelor uşoare este prea puţin evidentă, pentru a fi indicată clar pe proiecţia corespunzătoare, reprezentarea lor poate fi neglijată şi se trasează numai muchia corespunzătoare proiecţiei celei mai mici grosimi, cu linie continuă groasă.


Identificarea detaliului mărit se face notând litera şi scara de reprezentare înscrisă între paranteze.



La piesele la care este necesar să se cunoască conturul înainte de prelucrare, acesta poate fi trasat cu linie două puncte subţire.



La piesele îndoite, pe vederile desfăşurate se pot trasa cu linie continuă subţire liniile de îndoire.



Reprezentarea pieselor învecinate unui ansamblu, dacă este necesară, poate fi făcută prin trasarea cu linie două puncte subţire, fără a le haşura şi fără a acoperi ansamblul.




În cadru unui ansamblu, piesele din materiale transparente se desenează ca şi cum ar fi opace, executându-se rupturi, ca şi la piesele metalice, pentru a scoate în evidenţă anumite detalii.



În cazul pieselor cu două sau mai multe vederi identice, acestea pot fi identificate cu indicaţia „componentă simetrică” sau ca în figura de mai jos, cu săgeţi de referinţă şi majuscule, pentru a diminua numărul de vederi necesare.







© GDGI, Scurtu Iacob-Liviu